Flămând de ridicare

Există momente în viața noastră când simțim că puterile nu ne mai ajung. Momente în care parcă nu ne mai recunoaștem, când căderile par prea dese, iar ridicarea prea grea. Sunt clipe în care sufletul e obosit, împovărat și aproape fără curaj. Și totuși, chiar acolo, în adâncul căderii, poate să se aprindă o scânteie: foamea după ridicare.
Această foame nu e rușinoasă. Această foame nu este slăbiciune. Este chiar semnul că sufletul tău nu vrea să rămână jos. Este dovada că Dumnezeu încă lucrează în tine, altfel nici măcar dorința de a te ridica nu s-ar aprinde.
Căderea poate să te lovească, să te zdrobească, să te facă să crezi că nu mai ai viitor. Când omul cade, diavolul șoptește: „Nu te mai ridica. Ești terminat.” Dar Dumnezeu spune: „Eu sunt cu tine. Ridică-te. Ești al Meu.”
Nu uita, un om căzut nu este un om pierdut, un suflet rănit nu este un suflet abandonat, o inimă frântă este tocmai locul unde Dumnezeu poate turna cel mai mult har. Dumnezeu nu stă lângă cei perfecți, ci lângă cei zdrobiți. Nu lângă cei plini de ei, ci lângă cei goi și flămânzi.
De aceea, dacă ești jos, dacă simți că în tine e o luptă, un gol, o durere, în loc să te ascunzi, vino flămând înaintea lui Dumnezeu. Adu-i nu doar ce e frumos în tine, ci tot ce e frânt. Pentru că flămândul după ridicare este cel mai aproape de izbăvire. Fiindcă Dumnezeu nu ridică pe cei care doar declară cu buzele, ci pe cei ce strigă cu inima. Este scris că „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și mântuiește pe cei cu duhul mâhnit”. Asta înseamnă că exact locul în care te afli acum poate deveni locul învierii tale.
Ridicarea nu înseamnă că nu vei mai cădea niciodată. Ridicarea înseamnă că, indiferent cât ai căzut, Dumnezeu încă este cu tine, lângă tine și în tine.
Așa cum un copil învață să meargă cu multe căzături, iar tatăl îl ridică mereu, așa și Dumnezeu te ridică de fiecare dată când alergi spre El cu foame și dor. Nu te disprețuiește, nu te mustră aspru, nu te respinge — te primește, te strânge la piept, îți întărește genunchii și îți dă putere să o iei de la capăt.
Fii flămând de ridicare.
Fii flămând de schimbare.
Fii flămând de har.
Fii flămând de tot ce Dumnezeu poate face dintr-o inimă care încă vrea să lupte.
Nu privi cât de jos ești, ci privește către Cel ce te poate ridica. Nu privi câte greșeli ai făcut, ci câtă milă are Dumnezeu. Nu privi la trecutul tău, ci la viitorul pe care El l-a scris.
Dacă ai ajuns la pământ, duhul tău poate spune: „Doamne, ridică-mă!”, iar Dumnezeu îți va răspunde: „Sunt aici. Te iau de mână. Nu ești singur.”
Cei ce sunt flămânzi după ridicare vor fi săturați de har. Cei ce sunt flămânzi după curățire vor primi apă vie. Cei ce sunt flămânzi după Dumnezeu Îl vor găsi aproape.
Așadar, nu te teme, nu te ascunde, nu te rușina. Vino înaintea Lui așa cum ești - flămând, rănit, obosit, dar cu dorință. Dumnezeu e cu tine. Și dacă El e cu tine, nimeni și nimic nu te poate ține la pământ.
Diana G. U.