Frunza cade, se-vestejește…
Doar iubirea dăinuiește!
Și floarea care înflorește,
Odată se ofilește…
Doar iubirea dăinuiește!
Vara, iarna, vin și pleacă…
Toate-apar, ca-apoi să treacă!
Și omul îmbătrânește…
Doar iubirea dăinuiește!
Se ridică împărați,
Domnitori, oameni bogați…
Tot ce fac, se risipește,
Doar iubirea dăinuiește!
Se cred mari și neclintiți,
Aleargă neobosiți,
Dar și viața lor, va trece,
Doar iubirea dăinuiește!
Mulți actori și interpreți,
Munți înalți, falnici, semeți…
În ei, puterea se-oglindește –
Dar, numai iubirea dăinuiește!
Orașe și temple mari…
– Oamenii buni, sunt tot mai rari! –
Egoismul înflorește…
Dar, numai iubirea dăinuiește!
Omul aleargă, se trudește,
Tot mai multe stăpânește…
Și el nici nu bănuiește,
Că, doar iubirea dăinuiește!
Iubirea și compasiunea,
Mila, cât și dăruirea,
Parcă tinde să dispară…
O, vino Isuse… iară’!
Căci Tu ne-ai spus,
Ne-ai explicat,
Mii de exemple, Tu ne-ai dat,
Prin faptele-Ți, prin Jertfa Ta,
Ne-ai demonstrat ce-i dragostea!
Iubirea e din Dumnezeu –
Să-ți umple inima mereu!
Lumea, care nu iubește,
La pieire se-osândește!
Tot ce nu faci din iubire,
Izvorăște doar din fire…
Și Dumnezeu nu-l primește -
Doar iubirea dăinuiește!
Iubirea – este Dumnezeu –
Să-ți fie alături, mereu!
Dragostea ce dăinuiește,
De la Domnul se primește…
Și toate se vor termina,
Doar dragostea va rămânea!
Mândria – totul pustiește…
Doar iubirea dăinuiește!
Veniți voi oameni, la Izvor,
Toate cad și toate mor! ...
Iar în Cer, o Lege este:
Doar IUBIREA dăinuiește!