Nişte clopote de-ntuneric au început să bată
Peste pământ se va face noapte deodată;
Capătul vremii se prevesteşte curând,
Lumina, iat-o pentru prima dată plângând,
Nefericit amurg peste lume,
O stingere e-n fiecare nume;
Până și stelele apun,
Rămâi cu noi gândule bun.

Puţine, prea puţine osanale
Se mai aud în ziua de pe urmă plină de jale.
Ultimul ecou de muzică cerească piere
În babilonul lumii de desfrâu și durere
Va fi de negăsit vreo armonie,
Ultima clipă va fi nesonoră şi pustie...
Ca un zbor între pământ şi cer, dus întors...
Rămâi cu noi, cântec frumos.

Noaptea ce vine numai lovire şi ură,
Lipsa de dragoste va fi fără măsură,
Singurătăţi la fiecare pas,
Înstrăinări în suflet şi în glas,
În cele patru vânturi risipiţi
Spre-a nu mai fi găsiţi...
Să mai putem spera în zorii întâlnirii
Rămâi cu noi, Tu, Doamne al iubirii.