Când genunchi-ngenunchează,
Lacrima un psalm devine,
Lacrimile în cântare,
Nopțile le fac senine.

Poate valul să se-nalțe,
Poate vântul ca să bată,
Netezită e cărarea,
Când e ruga înălțată.

Când privirea se ridică,
O lumină se coboară,
Să alunge rătăcirea,
Să aducă primăvară.

Pacea-ndată se așterne,
Când e doru-nflăcărat.
Răsăritul nu apune,
Pentru cel ce-i încercat.

Când în luptă se pornește,
Pasul Golgota urcând,
Nu se-ascunde-o clipă harul,
Doar putere aducând.

Urma albă stă în fața,
Pasului ce urcă greu,
Căci sub el întotdeauna-i,
Mâna cea de Dumnezeu.

Marea este făr-adâncuri,
El pe ape va călca,
Cu privirea înainte,
Toate-n urmă îi vor sta.

Suferința-i fără roade,
Plânsul său nu va putea,
Să îi clatine credința,
El mereu doar va urca.

Va urca și pe coline,
Și prin văile adânci,
Va înainta pe calea,
Șerpuită printre stânci.
Însoțit de-acea prezență,
A iubitului Isus,
De își va-nălța și glasul,
Către soare făr-apus.

Când o viață se închină,
Întru tot lui Dumnezeu,
Către Țara de lumină,
Va fi pe pământ mereu.

Închinarea-n ascultare,
Mântuire îi va da,
Ea nu va cunoaște moartea,
Nici sfârșit nu va avea.
Amin