Să nu mă frângi în zboru-mi,
Tu vântule pornit,
Căci eu de Cel ce-i viața,
În zbor sunt întărit.

Să nu bați cu mânia-ți,
În sufletu-mi zdrobit,
Căci ancoră mi-e cerul,
Nu pot fi prăbușit.

În răsăritul zilei,
Să taci, căci glasul blând,
E cel ce mă trezește,
Cu El am legământ.

Nu fluera prin vale,
Eu team-am părăsit,
Un cer senin în vale,
Eu vântule-am găsit.

Nu-mi sta mereu în față,
Pe cale pasul meu,
Pășește doar pe urma,
Ce urcă dealul greu.

E-o urmă-nsângerată,
E plină de suspin,
Dar capătu-i mi-aduce,
Când urc, ceresc alin.

Tu vântule, ascultă,
Să stingi nu vei putea,
Un dor, oricât de tare,
Aici tu vei bătea.

Nu poți să-mi fluturi visul,
În care mă avânt,
Alerg spre împlinirea-i,
Din locu-nalt și sfânt.

Să nu-mi aduci nici șoapte,
Ce-s umbre în pustiu,
Căci inima-mi urmează,
Doar glasul Celui viu.

Tu vântule din noapte,
Ce bați a mă clinti,
De tine nu am teamă,
Isus mă va-ntări.

El poate să te-oprească,
Rostind doar un cuvânt,
Căci Domnul e puterea,
În cer și pe pământ.

El soarele răsare,
Și luna în apus,
Furtuna potolește,
Căci El... este Isus.

Adâncu-ți este casa,
Așterne-te în ea,
Nu vei putea vre-o dată,
Să stai în fața mea.

În fața mea e Domnul,
Așa cum este scris,
Pe brațul Său puternic,
Mă duce-n Paradis.
Amin