Tu n-ai disprețuit a mea ființă,
Vre-o dată Doamne nu m-ai părăsit,
M-ai ridicat cu dragostea-ți fierbinte,
În vale când stăteam eu prăbușit.

Tu n-ai lăsat să văd a mea pierzare,
Iubirea Ta mereu m-a ocrotit,
Vazut-a fost de mine-n orice clipă,
Căci m-ai demult să fiu, Tu m-ai iubit.

În vremea rătăcirii doar Tu Doamne,
Pe-a Tale palme pașii mi-ai purtat,
Când cei din jur departe-au stat de mine,
Doar Tu de mine-o clipă n-ai uitat.

Sub soarele fierbinte din pustie,
Izvor de apă Tu mereu mi-ai fost,
Să nu opresc în arșița zdrobirii,
Să am și eu o viață cu un rost.

Pe trunchiul cel uscat de greul vremii,
Un picur ai turnat de sânge sfânt,
Sa fiu spre veșnicie azi, spre ceruri,
Prin viața trecătoare pe pământ.

M-ai înzestrat cu harul veșniciei,
Ce minunat să știu că sunt al Tău,
Mi-ai dăruit în inimă iubirea,
Să pot să-ți cânt în timpul cel mai greu.

Tu n-ai disprețuit a mea ființă,
Valoarea sfântă-n dar mie mi-ai dat,
Atunci când pe o cruce blestemată,
Să mori pentru ființa-mi ai urcat.

Un fiu de Rege astăzi sunt pe cale,
Doar Tu m-ai prețuit de la-nceput,
Când toți m-au părăsit în grea-ncercare,
Doar Tu, al meu Stăpân m-ai cunoscut.
Amin