Oricât de singur eu aș fi,
Prin lumea trecătoare,
Te simt Isuse zi de zi,
Și marea Ta-ndurare.

Oricât ar crește valu-nalt,
Spre Tine mi-e privirea,
Căci am gustat din harul Tău,
Cărarea... mi-e iubirea.

Oricând ar fi de-apăsător,
Adâncul cel de mare,
Voi fi de teamă-ntruna gol,
Dar și de-ngrijorare.

Căci Tu de grija-mi vei purta,
Să nu știu suferința,
Nădejdea mă va îmbrăca,
Să știu ce-i biruința.

Oricât de tare ar răcni,
Adâncurile mării,
De ceruri fi-voi eu păzit,
El nu mă dă uitării.

În mine Duhul Tău cel sfânt,
Mereu cu pace vine,
Să pot să trec de tot ce-i greu,
Ce-s de suspine pline.

Privesc mereu spre infinit,
Să am doar izbăvire,
Oricât de grea lupta ar fi,
Alerg spre revenire.

Când zările vor străluci,
De măreție pline,
Atunci eu pasu-mi voi opri,
În slăvile divine.

Oricât de grea calea mi-ar fi,
Cu foc iubi-voi tare,
Pământul nu îl voi privi,
Ci peste munți... spre zare.

Căci visu-mi aripi el mi-a dat,
Să zbor plin de iubire,
Spre Țara dincolo de vremi,
Ce-s azi... spre nemurire.
Amin