Cea mai mare slavă este,
Suferința lui Hristos,
Ea-ți dă chipul Celui veșnic,
Calea ei e cu folos.

Cea mai mare bucurie,
Printre lacrimi poate fi,
Lacrimile suferinței,
Inima-ți vor îndulci.

Cel mai mare har îl are,
Drumul ce-i urcat mai greu,
Numai el poate conduce,
Omul către Dumnezeu.

Sub o veșnică lumină,
Mai aproape de Isus,
Duce calea-nlăcrimată,
Către loc fără apus.

Cea mai mare bogăție,
Ea nu este pe pământ,
Este-atunci când simți fiorul,
Duhului cel viu și blând.

Este pacea cea divină,
Bogăția-i Dumnezeu,
Este clipa cercetării,
E putere când e greu.

Cea mai mare frumusețe,
Este valul ridicat,
Căci în val se-aude glasul,
Care-l duce-n larg îndat.

E frumoasă chiar și ploaia,
După ea vine-un senin,
După ea străluce-un soare,
Dintr-un loc înalt, divin.

Cea mai mare slavă este,
Jugul Domnul ce l-a dus,
Cine azi sub el slujește,
Va vedea Țara de sus.

Va vedea Ierusalimul,
Va avea parte de-un zbor,
Ultimul... când plin de slavă,
Va veni Domnul pe nor.
Amin