Credința mea, credință vie
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Credința mea, credință vie,
Doar bucurie mi-ai adus,
Croit-ai drumul prin pustie,
Să pot să urc mereu mai sus.
M-ai dus mai sus de stele-n noapte
Să văd cum soare răsarit,
Alungă-ntunecata vreme,
Ce-i roabă timpului sosit.
Credința mea, credință vie,
M-ai ridicat de la pământ,
Să zbor în timpul încercării,
Să cred al cerului Cuvânt.
Mi-ai uns cu dragoste ființa,
În inimă ce mi-ai sătit,
Să cred minunea pân-la capăt,
Că sunt de Domnul mântuit.
Credința mea credință vie,
Ființa tu mi-ai întărit,
Să nu mă clatine adâncul,
Cu teama care s-a trezit.
Să nu mă-nghită valul mării,
Ce-atât de-nalt s-a ridicat,
Ca să mă-nec în valea lungă,
Să fiu de ceruri eu uitat.
Credința mea, credință vie,
Port haina ta eu zi de zi,
Condus de tine-s prin pustie,
Nu pot vre-o dată obosi.
Tu-mi ești lumină-n bezna nopții,
Eu fără tine n-aș putea,
Să trec de clipa încercării,
Ce stă adesea-n fața mea.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/313653/credinta-mea-credinta-vie