Cine oare?
Autor: Emil Bulgăr
Album: Pânze
Categorie: Zidire spirituala
Cine ne veghează oare
Clipa şi mişcarea?
Este totul o-ntâmplare
Ori e tainică lucrare
Şi în mic şi mare?

Când cristalele pe geamuri
Pun în flori argintul,
Şi în albul de zăpadă
Toate-şi au veşmântul,

Cine-aşteaptă flori în ramuri,
Grija cine-o are?
Cine-aşteaptă zori în geamuri,
Cine poate face planuri?

Cine-aşteaptă sărbătoare
După multă-nfrigurare?
Înviere-adevărată
Dintr-o lume îngheţată? !

Cale s-a croit să vină,
Şi căldură şi lumină
Iar pe crengile golaşe
Leagă florile gingaşe!

Iarbă verde, bob de rouă,
Toporaş în viaţă nouă,
Fir din bobul de sub brazdă,
Primăvara? Noua gazdă!

Cine are sub veghere
Și conduce cu putere
Cosmosul și-n mic și-n mare?
Cine ne veghează oare?

Cel ce ne-a creat, ne are,
Pe suport de îndurare!
Și-n iubire și-n dreptate
Ne veghează-n căi curate,
Viața pe eternitate!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/313621/cine-oare