Din fundul adâncului
Autor: Corneliu Livanu
Album: Pe aripi de psalmi
Categorie: Diverse
DIN FUNDUL ADÂNCULUI

Ps. 130

Mare taină-i rugăciunea înălțată de cel uns
Când și Domnul o ascultă și îi dă pe loc răspuns.
Nimeni nu stă în picioare pe munți de nelegiuiri
Dacă nu este iertare pe temeiul noii firi.

Eu nădăjduiesc în Domnul și în brațul Său cel sfânt
Ca să văd cum El coboară pentru cel cu duhul frânt.
Sunt tovarăș cu străjerii dar o iau naintea lor
Să-L aștept din cer pe Domnul cu speranță și cu dor.

Pentru Israel acuma eu îi dau același sfat:
Puneți-vă azi nădejdea în Cuvântul cel curat.
Domnul e răscumpărarea și-o oferă din belșug
Celui credincios și sincer care-și pune capu-n jug.

Ca pe Iona din adâncuri El vă scoate prin minuni
Dacă-I ascultați porunca și-L chemați în rugăciuni.
Scopul ascultării fie mărturia pentru-ai Săi
Pe când ura îi pândește prin toți slujitorii răi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/313596/din-fundul-adancului