Psalmul primei creații
Autor: Corneliu Livanu
Album: Pe aripi de psalmi
Categorie: Diverse
PSALMUL PRIMEI CREAȚII

Ps. 104

Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru sfânt
Ce-a creat tot universul, cer și mare și pământ!
Cu lumina se-nvelește, cerurile Îi sunt Cort.
El din nori Își face carul, vântu-I este pașaport.

Toate stau pe temelie, nu se clatină nicicum.
Stelele pe-a lor orbită merg mereu pe-același drum.
Toate în a lor mișcare au o limită și-un vad.
Toate merg spre-o țintă clară: înspre Rai sau către iad.

Curg izvoarele în munte setea cerbii-și potolesc.
Fiarele de prin pădure una pe-alta se pândesc.
Căci de când păcatul urii a distrus orice popor
Firea suferă și-așteaptă semnul eliberator.

Totuși Dumnul nostru mare se-ngrijește ca Păstor
De Creația cea sfântă și-o adapă din izvor.
Cu-al Său rod umplând pământul de noi binecuvântări
El cu laude ne-așteaptă de prin lumea cu ocări.

El suflarea Și-o trimite peste-acest bătrân pământ
Și prin har îl înoiește când revarsă Duhul Sfânt.
Când El Își deschide mâna toate cântă și-I zâmbesc.
Dar când Își ascunde Fața plâng și vezi că se-ofilesc.

Plin de har și bucurie fie Domnul Dumnezeu
Iar noi toți din lumea mare hai să-L lăudăm mereu!
Să-I aducem tot prinosul pentru harul Său măreț,
Pentru când murea pe cruce și plătea al morții preț.

Să cântăm cât ține viața Învierea Sa din morți
Deschizând pentru vecie ale inimilor porți,
Ca să intre Împăratul, Cel ce-a plâns și-a suferit,
Răscumpărătorul nostru care-atâta ne-a iubit!


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/313546/psalmul-primei-creatii