Psalmul binecuvântării noastre
Autor: Corneliu Livanu
Album: Pe aripi de psalmi
Categorie: Diverse
PSALMUL BINECUVÂNTĂRII NOASTRE

Ps. 103

Psalmul binecuvântării ne deschide cerul larg
Să vedem cum Domnu-Și ține mâna Sa ca pe-un catarg.
Semn cu mâna Lui ne face și ne-așteaptă sus pe nori
Ca să-L întâlnim odată teferi și biruitori.

El ne-a izbăvit din groapă și păcatul ne-a iertat
Ca să-I mulțumim cu lacrimi pentru harul Său bogat:
Bunătate și-ndurare, sprijin în necazul greu,
Noi puteri la bătrânețe tineri ca să fim mereu.

De dreptatea Lui tot timpul noi ne bucurăm și-acum.
Ca lui Moise către Țară El ne-arată noul drum.
Hai să-L ascultăm cu toții și să-L binecuvântăm
Și cântându-I cu iubire toți povața să-I urmăm.

Nu ne ceartă în tot timpul fără rost și fără țintă
Când păcatul ne ajunge și e gata să ne mintă.
El Se-ndură ca un tată de copiii săi iubiți.
Chiar și când îi pedepsește vrea să-i vadă fericiți.

Știe că suntem țărână, fără El ne prăbușim
Și cădem sub grea povară când vicleni Îl ispitim.
Domnul Își aduce-aminte de al păcii Legământ
Care prin Avraam ne este ajutor din Duhul Sfânt.

Binecuvântați-L îngeri voi din cer cu mult elan
Ce-mpliniți a Lui poruncă pentru-al mântuirii plan,
Stăpâniri din veac alese și lucrări cu-nțelepciune
Ce ne-aduceți bucurie și mult har prin rugăciune!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/313541/psalmul-binecuvantarii-noastre