Aşa sǎ fim…
Autor: George Cornici
Album: Versuri printre pelerini
Categorie: Slujire
Așa să fim: interesați
În tot ce sfânta Carte spune
Să nu fim de pământ legați,
Să fim spre Cer mai devotați
Ca sufletul comori s-adune.
Așa sǎ fim: sǎ rǎspândim
Oriunde mergem vestea bunǎ
Calde relații să clădim
Și-așa spre Slavǎ sǎ suim
Spre o rǎsplatǎ și-o cununǎ.
Așa sǎ fim: cum El ne-a spus
(Al jertfei Fiu, al nostru Mire)
În turma Lui El ne-a inclus
Sǎ știm ce-i viața fǎr-apus
Şi s-așteptǎm a Lui venire.
Așa sǎ fim: veghind mereu
În lumea stǎrilor precare
Sǎ nu ne-abatem din traseu
Oricât ar fi jugul de greu,
Oricât de grea vreo încercare.
Așa sǎ fim: mulțumitori,
Sǎ înǎlțǎm recunoștință
C-așa sunt cei biruitori
Care vor fi moștenitori
Cǎ-nvins-au orice suferințǎ.
Așa sǎ fim: îndrăgostiți
De Harul cu izvor la cruce
Cǎci știm unde vom fi primiți
Și pentru veci nedespǎrțiți
De-a Fiului iubire dulce.
George Cornici
15 Noiembrie 2025
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/313436/asa-s-fim