Cum e o floare fără apă
Autor: Diana Nahaba
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Cum e o floare fără apă
Așa sunt fără Tine eu.
Ca un pământ, ce nu se-adapă
Sunt fără Tine, Domnul meu.
Cum e o țară fără pace,
Ce n-are liniște demult
Și ca o pasăre ce tace
Așa fără de Tine sunt.
R1: Pustie-i lumea fără Tine
Și bucurii nu sunt în ea,
Iar focul dorului din mine
Mă arde ca arșița grea,
Căci nu există fericire
Fără de Tine, Domnul meu,
Doar Tu dai vieții împlinire
Și îmi adapi sufletul meu.
2. Tu ești Izvorul de iubire,
Ce-mi udă inima mereu
Ești Preaiubit, Cerescul Mire -
Isus, fiul lui Dumnezeu.
Din dragostea Ta pentru mine
În locul meu Tu Te-ai jertfit,
Tu mi-ai șters vina și prin Tine
Acuma sunt neprihănit!
R2: Nu voi putea nicicând, Isuse,
Să răsplătesc iubirea Ta!
Atâtea bucurii nespuse
Mi-ai pregătit în slava Ta.
Tu ești Lumina ce-mi da viață,
Numai prin Tine eu trăiesc
Și-aștept eterna dimineață
Ca fața Ta Să o privesc!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/313429/cum-e-o-floare-fara-apa