Puterea slăbiciunii

Slăbiciunea pare un gol, un loc unde puterile se sfârșesc și unde pașii se împotmolesc.
Dar, în taina ei, slăbiciunea ascunde un alt fel de putere — una care nu vine din mușchi, nici din glas ridicat, nici din aparențe fals puternice.

Când inima obosește încercând, ea începe să audă ce nu putea în zgomotul încrederii de sine.
Slăbiciunea face liniște, și în liniștea aceea se aud pașii lui Dumnezeu apropiindu-se.

Când omul ajunge la capătul puterilor sale, acolo începe puterea Lui.
În locul unde mâinile tale tremură, El așază ale Lui — ferme, dar blânde.
În locul unde vocea ta se stinge, El rostește un cuvânt care nu se poate rupe. În locul unde te prăbușești, El construiește.

Slăbiciunea devine astfelun loc al adevărului descoperit despre tine: te vezi așa cum ești, știi ce nu poți, și tocmai de aceea începi să poți.

Este forța care vine prin cedare, biruința care crește din predare, curajul pe care îl simți abia după ce recunoști că ți-a fost frică.
Slăbiciunea este locul unde încetezi să lupți singur și începi să lupți însoțit.

Iar aceasta este puterea ei: slăbiciunea te deschide, te face dispus pentru Dumnezeu.
Și ceea ce intră prin El, nu mai pleacă.

În slăbiciune descoperi că nu ești un om învins, ci un om chemat la luptă.
Nu un om la capăt, ci un om la început.

Aceasta este adevărata putere a slăbiciunii: nu te doboară, ci te predă Celui care te poate ridica mai sus decât ai fi putut ajunge vreodată singur. Acela e Dumnezeu.

El cunoaște fiecare slăbiciune a noastră, dar ne lasă să ne lovim în fiecare, ca valurile la mal, până alegem să facem liniște și să ne predăm.

Slăbiciunea este o armă perfectă în mâna lui Dumnezeu împotriva eului nostru.
Diana G. U.