— Arată-mi mâinile, să ştiu,
Cu-adevărat eşti al Meu fiu?
Arată-mi bătăturile
Făcute-n arăturile
În holda Mea dac-ai trudit,
Din zori până la asfinţit...
Arată-mi palmele lovite,
Strivite, negre, obosite,
Să ştiu de ești cu-adevărat,
Fiul pe care L-am salvat.

Arată-Mi şi picioarele
Urâtele, murdarele:
Să ştiu dac-ai cutreierat,
Pământul Meu în lung şi-n lat,
Vestind slăvita Veste Bună,
În plină zi sau clar de lună...
Să văd picioarele cum sunt,
Înnăclăite de pământ,
De prin cărările spinoase,
Pe unde Duhul te purtase...

— Doamne, ce-Ţi pot eu arăta?
Mă vezi cum stau 'naintea Ta:
Mi-s cioturi rupte mâinile
De la săpat fântânile,
Şi de la smuls atâţia spini,
Şi buruieni şi mărăcini.
Picioarele, la fel şi ele,
Mi-s rupte şi murdare, grele,
Că-n mirişte cât am umblat,
Şi tălpile s-au sfârtecat...