Așa e scris
Autor: Valentin Popovici
Album: Pietricele (dintr-un ocol de nestemate)
Categorie: Incurajare
Aşa e scris în Sfânta Carte
Că cei ce stau în Legământ
Avea-vor sarcini mari şi grele,
Și lupte până la mormânt.

Dar tot acolo-i scris cuvântul
Că nu ne lasă Dumnezeu,
Oricât ar fi de mare lupta
Şi drumul cât ar fi de greu.

E scris că-n zilele din urmă
Veni-vor batjocoritori,
Cu pofte rele şi murdare,
Cu dinţi de lupi sfâşietori.

Dar scrie-acolo și de-o haină
În care Domnul ne-a-mbrăcat,
Şi cine o păstrează albă
Va fi cu slavă-ncoronat.

E scris că-n ceasul încercării,
Când vin prigoanele şuvoi,
Atunci cu noi e Duhul slavei,
Se odihneşte peste noi.

Chiar dacă cerul și pământul,
Se vor preface toate scrum;
Cuvântul Domnului rămâne:
„El nu ne lasă nicidecum!”
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/313331/asa-e-scris