Cei ce-au băut din apa vieţii, din Stânca veacurilor noi,
Nu se mai uită la băltoace, la mlaștinile cu noroi;
Şi nu mai simt o altă sete, decât acea după Cuvânt,
Căci le-ai dat, Doamne, harul vieţii şi visul noului pământ.

Cei ce-au zărit lumina sfântă pe faţa Ta, Isus iubit,
Ei niciodată nu mai pleacă din drumul pe care-au pornit,
Şi nu se-ntorc la calea largă, la întunericul vrăjmaş,
Ci umblă-n harul bucuriei pe-al Tău strălucitor făgaş.

Cei ce Te-au cunoscut, Isuse, şi Te-au urmat în legământ,
Nu se mai rup din legătura Iubirii harului Tău sfânt,
Şi nu mai vor să se desfacă, oricât le-ar da lumea temei,
Căci harul dragostei divine din Tine L-ai turnat în ei.

Cei ce-au primit o haină nouă, ca fii şi fiice de-mpărat,
Nu-şi mai îmbracă zdreanţa firii, murdară, ruptă de păcat;
Căci le-ai dat haru-nţelepciunii, smeriţi să fie, curajoşi,
Să ştie să respingă pofta, şi să rămână credincioşi.

Cei ce-au gustat din pâinea vieţii, din Trupul Tăi curat, umil,
Nu se întorc 'napoi la ceapa şi castraveţii de pe Nil;
În ei trăieşte nu Egiptul, ci Canaanul Tău divin,
Ei au gustat ce dulce-i mana şi harul slăvilor ce vin.

Cei ce Te-au auzit, Isuse, şi Te-au urmat cu zel şi dor,
Nu mai aud o altă voce, şi nu mai vor un alt păstor;
Căci i-ai unit pentru vecie, şi i-ai făcut, Isuse drag,
Oştirea Ta biruitoare, în care numai Tu eşti steag!