Rugă
Autor: Lucian Cazacu
Album: O A DOUA ȘANSĂ
Categorie: Diverse
Pune, Doamne, astăzi dragoste-ntre frați,
Frați de neam, de țară, frați întru Hristos,
Să-și trăiască vremea, cum au fost creați,
Să-și plinească scopul, sfânt și glorios.
Pune, Doamne, pace între mici și mari,
Între cei din urmă și-ntre cei dintâi,
Că-s la fel de vrednici, frați, nu adversari...
De aceea, Doamne, nu pleca, rămâi!
Pune, Doamne, viață, moartea să o frângi,
Dintre toți și toate, până la sfârșit!
Dintre văi de oase, astăzi de ne strângi,
Și vom ști că, ruga, Tu ne-ai auzit!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/311716/ruga