Se poate pierde mântuirea?

               Oare poate un credincios să-şi piardă mântuirea? Adică un om care astăzi este mântuit prin credinţa în Isus Cristos, poate el în timpul vieţii să-şi piardă aceasta calitate de copil al lui Dumnezeu înfiat prin Isus Cristos? Pentru mulţi această întrebare este de prisos şi nu îi văd rostul, deoarece răspunsul se subînţelege că este da, adică nici nu se pune problema că omul nu-şi poate pierde mântuirea. Pe de altă parte, un alt mare grup de oameni spune că nimeni nu poate avea siguranţa mântuirii în timpul vieţii, ci aceasta se va vedea când omul moare, atunci Dumnezeu va decide soarta lui. Deci acest grup nici nu-şi pune problema că ar putea pierde mântuirea din moment ce, zic ei, n-au primit-o încă. Am ascultat în ultima vreme unele păreri pe acest subiect și consider că trebuie să spun unele lucruri.

               Haideți să vedem ce spune Domnul Isus despre acest subiect. Vom începe cu o pildă spusă de Mântuitorul, și anume pilda semănătorului din Matei 13. Aici ni se spune că sămânța bună a căzut în patru tipuri de pământ: pe pământ bătătorit, pe pământ stâncos unde dedesubt era stâncă, între spini și, în cele din urmă, într-un pământ bun — un sol pregătit, fără buruieni, săpat, cu alte cuvinte gata pentru semănat. În trei dintre aceste patru cazuri vedem că sămânța a început să crească — cu alte cuvinte, a germinat în pământ și a început să se dezvolte în mod natural. Doar în primul caz, sămânța căzută pe pământul bătătorit nu a reușit să pornească deloc și astfel a pierit. Să privim puțin la sămânța căzută pe pământul stâncos şi între spini. Cuvintele lui Isus sunt acestea: „Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie, dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor,” Matei 13:20-22. Prin urmare, este clar că sămânţa bună în aceste două cazuri a germinat şi a început să se dezvolte. Şi-a scos capul din pământ şi a început să crească. Dar pe parcursul dezvoltării noii plante s-a întâmplat ceva rău care în final a dus la moartea ei înainte de coacere, înainte de-a se maturiza deplin şi să facă roadele dorite. Deci Mâintuitorul spune că aşa li se poate întâmpla oamenilor, datorită neglijenţei lor şi a tratării cu superficialitate a mântuirii sufletelor lor. Prin faptul că sămânţa a germinat şi a început să se dezvolte, înseamnă că aceşti oameni (reprezentaţi de aceste două categorii de pământ) s-au născut din nou, în ei a avut loc procesul naşterii din nou, despre care a vorbit Isus cu Nicodim: „Isus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu,” Ioan 3:5. Dar, din nefericire, gândurile acelea noi, aspiraţiile şi credinţa lor nouă în jertfa şi poruncile lui Isus, s-au diminuat din zi în zi până au pierit de tot. Cu alte cuvinte aceşti oameni au avut cândva ceva bun în ei, în sufletele lor, dar au pierdut acele valori sufleteşti. Deci ei au fost mântuiţi pentru o perioadă a vieţii lor (fiind născuţi din nou), dar, pe moment, ei şi-au pierdut mântuirea. Dacă cineva rămâne în starea de păcat — trăind în fărădelegi, prin fapte rele, răutate și ură — binele din el se pierde treptat. Credința se stinge. Iar dacă omul rămâne așa până la moarte, atunci își pierde mântuirea pentru totdeauna. Totuși, câtă vreme omul trăiește, nu este totul pierdut. El încă are o nouă şansă, să se nască din nou încă o dată (adică o nouă credinţă să se nască în el), să se schimbe în bine și să se întoarcă la Domnul Isus, asemenea fiului risipitor. Cu alte cuvinte, Cuvântul Domnului îl îndeamnă pe om să nu renunțe dacă prima dată nu a reușit să păstreze credinţa bună primită. Să ne gândim la un om care plantează în grădina sa un pom fructifer, un cireș, de exemplu. Uneori pomul plantat se usucă și moare. Ce face gospodarul atunci? Va renunța? În general, nu. El va căuta cauza uscării cireşului: poate rădăcina a dat de piatră. Atunci va săpa mai adânc, va scoate piatra, va munci mai mult, va transpira, și abia apoi va planta din nou — poate chiar mai mulți cireși. Dacă spinii au fost cei care au înăbușit pomul, gospodarul va smulge spinii din rădăcini — adică, simbolic, va îndepărta din viaţa lui păcatele, necredinţa, preocupările excesive pentru lucrurile lumești, plăcerile trecătoare, grijile deșarte. Și după ce curăță terenul, el nu renunță. Cumpără din nou pomi și îi replantează. Un gospodar înțelept nu renunță la dorința lui de a avea pomi frumoși și roditori în grădina sa. La fel și omul: dacă și-a pierdut cândva nașterea din nou, dacă a pierdut ceea ce era bun și sfânt în el, nu trebuie să renunțe. Chiar dacă este descurajat, trebuie să pornească din nou lupta împotriva răului din sine şi a necredinţei, să semene din nou și din nou Cuvântul lui Dumnezeu, poruncile Lui în sine însuşi și să trăiască în pocăință. Așadar, când vorbim despre pierderea mântuirii, nu ne oprim la un singur moment din viață. Ceea ce contează este cum pleacă omul din această lume. Fiul risipitor a fost cândva mântuit şi fericit în casa Tatălui, dar apoi a plecat de lângă Tatăl său, şi-a pierdut mântuirea. Ȋn loc să-i fie mai bine după plecarea de lângă Tatăl său, să aibă o viaţă cu mai multă speranţă şi împlinire după cum crezuse, a ajuns printre porci. Din fericire, a ştiut să renunţe la orgoliul şi mândria lui prostească, şi s-a întors la timp cu regrete şi căinţă la Tatăl său care l-a iertat şi l-a iubit din nou, și astfel și-a recăpătat mântuirea. Iar pentru că nu a mai plecat din casa tatălui, mântuirea lui a rămas sigură pentru totdeauna. Însă dacă cineva persistă în rău şi nu se întoarce cu căinţă la Creatorul său, ci trăiește în ură și răutate, refuză pocăința, nu vrea să se schimbe în bine, nu vrea să-și ceară iertare și nu caută binele, atunci un astfel de om poate să fie pierdut pentru totdeauna, chiar dacă odinioară a fost născut din nou, a fost mântuit.

               Un alt text important este cel din Ezechiel 33, de unde citim câteva versete, 13-16. „Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit, dacă se încrede în neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o. Dimpotrivă, când zic celui rău: ‘Vei muri!’, dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut, dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile† care dau viaţa şi nu săvârşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit şi nu va muri. Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit!” Deci este cât se poate de clar din aceste versete că omul neprihănit poate cădea din credinţa lui şi să facă fapte rele, adică să-şi piardă mântuirea. De aceea a spus Isus în Matei 24-13 „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.” Ȋn Ezechiel 33 vedem, pe de altă parte, dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu care îi dă omului şansa unui nou început, iertându-l pe cel păcătos care se schimbă în bine de toate faptele sale rele şi-i promite viaţa veşnică.

               Sunt mai multe versete şi din Apocalipsa care ne aduc lumină pe acest subiect. Apocalipsa 3:11 spune „Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” Deci dacă omul n-ar putea pierde binele din sufletul său (adică mântuirea), atunci de ce-ar mai fi dat Mântuitorul această avertizare? Tocmai de aceea ne-a dat El acest sfat valoros, ca să nu renunţăm la învăţăturile bune din sufletul nostru atunci când ispitele vieţii ne atrag în plăcerile şi necredinţa lor. Apocalipsa 2:7 spune de asemenea „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Omul care biruieşte răul şi necredinţa din sine însuşi, precum şi răul care vine din exterior şi adesea vrea să-l înşele şi să-i conducă viaţa, adică omul care nu face ce este rău ci ascultă de poruncile lui Dumnezeu date prin Isus Cristos toată viaţa lui, este un biruitor şi va primi dreptul de-a mânca din pomul vieţii şi astfel să trăiască veşnic în raiul lui Dumnezeu.

               Celor care învaţă greşit pe alţii li se va aplica într-o zi versetul din Matei 5:19 "Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor."  Dacă învăţătura greşită este atât de gravă încât unii ascultători îşi vor pierde sufletul crezând în ea, atunci acestor oameni li se va aplica un verdict mult mai rău, adică nu vor fi primiţi în Ȋmpărăţia lui Dumnezeu, potrivit cu Matei 23:13 „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.” Mult mai înţelept este să nu dai sfaturi pe un subiect pe care nu-l înţelegi aşa cum trebuie.