În multe feluri ne vorbește Domnul
Autor: Delia Vele
Album: Dorul După Dumnezeu
Categorie: Incurajare
În multe feluri ne vorbește Domnul

Dac-am băga bine de seamă
Cuvântul Domnului ne îndeamnă
Și ne atenționează cum să trăim
Mai buni ca să fim.

Ne vorbește prin: visuri, vedenii, prorocii
Ne vorbește chiar și prin nenorociri,
Chiar și din astea avem de învățat
După ce am fost fiecare cizelat.

Neplăcutele amintiri ne aduc aminte
De viața trăită mai înainte,
De ceea ce ni s-a întâmplat
Când Domnul, inima ne-a modelat

Făcând-o mai bună așa cum Lui îi place
Umplând-o de dragoste și pace.
Prin școala vieții trecem uneori
Fiind atât de greu adeseori,

Dar la urmă când examenul îl dăm
Din toate lucrurile învățăm,
Căci toate au un rost bine definit
Din tot ce Domnu-n viață ne-a îngăduit.

Căci toate lucrurile lucrează
Spre binele celor care veghează
Și Îl iubesc pe Domnul cu adevărat
Făcând voia Celui Preaînalt.

Domnul mustră și încearcă
Deși e cu noi în barcă,
Dacă nu ne-ar pedepsi
E ca și cum nu ne-ar iubi.

Căci orice părinte care își iubește
Fiul, îl mustră și îl pedepsește,
Pentru că vrea a-l îndrepta
Corectând trăirea rea.

Dacă vrem aminte să luăm
Nu comentăm și nu murmurăm,
Acceptăm totul cum vine de sus
Dacă vrem să fim cu al nost' Isus.

Mai bine curățiți acum prin încercări
Decât la urmă s-avem remușcări,
Să nu zicem apoi: mai bine eram încercați,
Curățiți de păcat, sfințiți și iertați.

Știe Domnul când și cum să lucreze
Prin încercări viața s-o modeleze,
Că dacă n-am fi încercați
Poate la rău am fi dedați.

Știe Domnul ce să facă
Făr' să punem la 'ndoială, , dacă"... .
El ne cunoaște cel mai bine
Și tratamentul spiritual vine de la Sine.

Căci El binele ni-L vrea întotdeauna,
Vrea să reușim să primim cununa,
Căci El se implică aici pe pământ
Spre a ne ghida spre cerul sfânt.

Că El nu greșește când prin necaz ne trece,
Căci din starea de căldicel sau rece
Vrea să ne aducă la starea cea mai bună
În clocot, pentru a fi și sare și lumină.

Chiar dacă de multe ori nu-L înțelegem
Și adesea-n încercări ne plângem,
Să Îl lăsăm la a noastră cârmă
Că El e acela ce ne-ndrumă,

Nicicând singuri nu ne lasă
Chiar să treci prin ceața deasă,
El îți șoptește: sunt cu tine,
Înaintează, o să fie bine.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/311652/in-multe-feluri-ne-vorbeste-domnul