Rugă pentru copil
Autor: Diana Rus
Album: fara album
Categorie: Binecuvântare copii
Azi, îți aducem înainte, Tată
Un strop de dragoste cules din înălțime
Și-ți cerem cu putere și credință,
Să-L binecuvântezi acum prin rugăciune.
Tu l-ai încredințat pe-acest pământ, i-ai dat o casă,
L-ai așezat într-un cămin plin de iubire,
Să crească drept, în slava Ta cerească
Și să împartă-n jur culori de fericire.
Dacă-ncercări în drumul lui se-arată
Și-aleargă rătăcind, pribeag, prin lume,
Tu să-i fii ancoră și să-l întorci pe calea dreaptă,
Să-i dai povața Ta și să îl chemi pe nume.
Pictează-i cu splendori de vis tabloul vieții,
Și poartă-i pașii scumpi spre veșnicie.
Când valea-întunecimii o să-i pară largă,
Strânge-l la piept în pace și-armonie.
Primește ruga noastră, Domn al mântuirii,
Și lasă în familia lor doar binecuvântări divine,
Iar la sfârșit, în veșnicia minunată
Căminul lor să fie sus, în cer… cu Tine.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/311648/ruga-pentru-copil