Să faci cum ţi s-a arătat în chipul de pe munte,
Până la cele mai adânci şi-ascunse amănunte.
Tot ce-ai văzut acolo sus, în norul de lumină,
E strălucirea lui Isus, şi slava Lui divină.

Un cort măiestru învelit în sfintele covoare,
De in subțire, răsucit, sclipind mereu la soare...
Cu stâlpi și scânduri de salcâm, unite-n cataramă;
Hristos — în legături de-argint şi soclii de aramă.

Şi-n mijloc de ocol, regal, altarul fără trepte,
Cu jarul arderii de tot, şi flăcările drepte;
Ligheanul cu piciorul lui de-aramă înroşită;
Hristos — în apă şi-n Cuvânt, şi-n jertfa mistuită.

În cort, tămâia fumegând, şi sfeşnicul de aur,
Şi heruvimii din perdea, şi florile de laur;
Şi chivotul acela sfânt, cu taina mărturiei;
Hristos — cu Sânge despicând perdeaua veşniciei.

Să faci cum ţi s-a arătat în chipul de pe munte,
Când Dumnezeu Se înălța din fulgerele crunte;
Când ai văzut cu ochii tăi, întreaga strălucire
Pe care-o are Dumnezeu în slavă şi mărire.

„Da, slava Ţi-am văzut-o sus, pe munte, în poiană;
Dar jos nu Te-am recunoscut cu Faţa pământeană!
Ne iartă, Doamne, căci am fost pe culmea luminoasă,
Dar când am coborât de sus, nu Te-am primit în casă...