Mi-e ruşine azi de mine,
Dumnezeule preasfânt,
Căci n-am împlinit porunca,
Şi-mi văd risipită munca
Vieţii mele pe pământ.

Mi-e ruşine că n-am roade...
Și-ntristat mă iau şi plâng;
Pomul are frunză deasă,
Dar nu-i roada luminoasă,
Cât aş vrea în coş să strâng.

Cu arhanghelii măririi
Vreau să stau 'naintea Ta,
Dar n-am strai de sărbătoare,
Mi-s picioarele murdare,
Şi nimic nu am ce-Ţi da...

Mi-e ruşine, Doamne, astăzi
Că nu-s martorul Tău viu;
Nu că harul e de vină,
Că nu poate să mă ţină, —
Dar nu-s eu ce-aş vrea să fiu.

Mi-e ruşine că adesea
Văd pe mulţi fără Hristos,
Cum aleargă la pieire
Fără gând de mântuire, —
Şi eu stau şi tac fricos.

Mi-e ruşine că-ntind mâna
La săraci şi la copii,
Însă mâna nu mi-e plină,
Şi durerile n-alină
După cum ar trebui.

Şi în loc să-Ți caut Faţa
Cu iubire şi cu dor,
Mi-e rușine că întruna
Eu tot studiez minciuna
Din cerneala cărţilor.

Mi-e ruşine că-s la vamă,
Şi sunt vameș de pripas;
Ai trecut pe lângă mine,
M-ai chemat să merg cu Tine,
Şi tot vameş am rămas.

Mi-e rușine că talanţii
Pe care Tu mi i-ai dat,
Nu-Ţi aduc profit în care
Să se vadă slava-Ţi mare,
După cum ai așteptat.

Înaintea Ta, o, Doamne,
Spune, oare cum să vin?
Când ai dat tot pentru mine,
Însă eu, vai, mi-e ruşine,
Ţi-am adus aşa puţin!