CUVINTELE TALE ÎMI COSEAU RĂSĂRITURILE
Cuvintele Tale îmi coseau răsăriturile, dar eu nu le ascultam,
De la început de zi eram tot un haos, alergam,
Tu îmi trimiteai lumină, speranță, căldură și dor,
Îmi vorbeai, prin tot ce mișcă, prin soare, prin nor.

Cuvintele Tale îmi coseau răsăriturile, dar eu ignoram,
Cu fir de aur ai vrut să împletești a mea viață, eu nu știam,
Credeam că sunt bine, căutam împlinire în orice început,
Dar eram singur, fără Tine, în efemeritate pierdut.

Cuvintele Tale îmi coseau răsăriturile, dar nu pricepeam,
Mă credeam înțelept, în înțelepciunea lumii pierdeam,
Esența vieții, adevărul de aur curat, ignoram,
Ca un fir invizibil prin toate treceam, coboram.

Cuvintele Tale îmi coseau răsăriturile, dar eu nu acceptam nimic,
Până într-o zi când căldură divină am simțit cum curge, mi-ești Amic,
Lumină de sus am primit, aur curat dăruiești,
Păcătosul din mine ai vrut să-l trezești, mântuiești.
Emilia Dinescu