Stimate cititor: Acesta este un studiu doar pentru cei interesați de cunoaștere. Am încercat să-l scurtez și nu am reușit. Îți recomand să citești cu răbdare și atenție și vei constata că sfârșitul e mai important ca începutul...
Toată doctrina penticostală privitor la Duhul Sfânt are la bază cartea Faptele Apostolilor.
Numai că această carte NU ESTE O CARTE DE DOCTRINĂ, ci este o narațiune (povestire). În ea sunt descrise și câteva experiențe în ce privește relația credincioșilor din biserica primară cu Duhul Sfânt, dar nicăieri nu găsim o recomandare în care să fie cerut un model de primire a Duhului în care să fie indicat: cei din Fapte 2, sau Fapte 8, sau Fapte 10, sau cei din Fapte 19. Este necesar să menționez că nu știm nici cât de precise sunt informațiile referitor la aceste evenimente din moment ce autorul nu a fost de față și nici nu sunt rezultatul unei descoperire dumnezeiască, ci le-a scris după ce "... a făcut cercetări cu deamănuntul." (Luca 1/3)
Este bine să știi:
Cel ce a pus bazele doctrinei Duhului Sfânt este apostolul Pavel. El este autorizat de Dumnezeu și călăuzit în acest sens să vorbească în detaliu din toate punctele de vedere. Ni se spune cum se primește: Efes. 1/13; Gal. 3/2; apoi cum se trăiește prin Duhul (Gal. 5/25) și care este scopul Său în viața noastră: luminează (Rom. 9/1) învață (1Cor. 2/13 înnoiește mintea ( Tit 3/5) călăuzește ( Rom. 8/14) mijlocește (Rom. 8/26 sfințește (1Petru 1/2) roada (Gal. 5/22 darurile (1Cor. 12)
Apostolul Pavel a dorit să cultive aceste virtuții, iar omul să urmărească dacă sunt aceste stări în viața sa ca lucrare a Duhului și NU ALTE STĂRI EMOȚIONALE DE MOMENT PROVENITE DINTR-O STARE DE TRANSĂ. După ce apostolul pune bazele doctrinei Duhului trăite întâi de el, și nu doar ca o experiență de moment devenind un reper demn de urmat, el recomandă: "Călcați pe urmele mele!" (1Cor. 4/16) "Ce ați învățat, ce ați primit, ce ați auzit și ce ați văzut la mine - FACEȚI!" (Fil. 4/9)
După ce am primit reperul, sunt interesat să merg pe urmele sale și să aflu: când a fost el umplut cu Duhul Sfânt? Este surprinzător să descopăr că el a fost umplut înainte de a se pocăi (naștere din nou) Cineva va contesta: nu se poate. Ba se poate. Noua doctrină penticostală îmbunătățită, actualizată și omologată, spune așa: Da, credinciosul primește Duhul la convertire, dar nu se umple - umplerea se face mai târziu prin stăruință. Dacă vă spun acum că Ioan Botezătorul era plin de Duhul înainte de a se naște - credeți? Cum să fie posibil așa ceva? Plin de Duh înainte de naștere... E posibil.
Imaginați-vă acum că vine Anania la Saul și-i spune: "Frate Saule, Domnul Isus, Cel ce ți s-a arătat pe drumul pe care veneai m-a trimis să-ți capeți vederea și să te umpli cu Duhul Sfânt." Ar fi avut dreptul Saul să conteste: Eu nu sunt frate cu tine și nu cred că sunt eu cel la care ai fost trimis. Eu nu sunt născut din nou, nu cunosc pe Domnul, n-am stăruit pentru a primi Duhul Sfânt. Eu n-am făcut nimic. Dar nu s-a opus...
Atenție: Nu Anania trebuia să-l umple cu Duhul și nici chiar Dumnezeu, ci el trebuia să se umple prin voință proprie. Cum? vom vedea pe parcurs... (Prin intermediul lui Anania, Pavel trebuia doar să-și capete vederea) Când omul vrea să se umple cu Duhul sfânt RENUNȚĂ DE BUNĂVOIE la eul său, se golește de firea pământească ca formă de control și acceptă ca Duhul Sfânt să invadeze viața sa în toate compartimentele sale, după care începe trăirea prin Duhul... Saul a capitulat, devenind "prizonierul" Duhului. A fost momentul în care Saul a murit - scufundat în botezul în moartea lui Isus - nu în apă - și în același timp a înviat pentru a trăi o viață nouă. (conf Rom. 6/4) De pe această poziție el mărturisește: " "Am fost răstignit împreună cu Hristos... și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine... " (Gal. 2:20) Am reușit noi să atingem această performanță ca lucrare a Duhului Sfânt în viața noastră, sau ne-am limitat la o manifestare extatică de moment crezând că acea falsitate e " toată" lucrarea Duhului în noi? Hristosul care trăiește în noi este "chipul lui Dumnezeu" (Efes. 4/24) Așa că din acel moment nu vei mai spune celor din jur: "Uită-te la Isus, nu la mine!" Dar unde să fie văzut Isus dacă nu este văzut în noi?
Faptul că omul este chemat să poarte chipul lui Dumnezeu nu este o noutate, ci este restabilirea unui drept pierdut în grădina " Eden". Da, primul om ce a fost plin de Duhul Sfânt a fost Adam. În Geneza 1/27 citim: " Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său... " Dar ce înseamnă ca omul să poarte chipul lui Dumnezeu? Creatorul a avut în vedere divinizarea (dumnezeirea) omului. Om și dumnezeu. Nu se poate așa ceva - spun unii. Ba se poate... "Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu și judecă în mijlocul dumnezeilor." (Ps 82/1) Cine sunt dumnezeii?"... Legea a numit dumnezei pe cei cărora le-a vestit Cuvântul... " (Ioan 10/35) Tocmai poziția acesta privilegiată n-a fost văzută cu ochi buni de Diavolul ce a și făcut totul pentru al deposeda de ea. Și a reușit. După căderea în păcat, omul constată: " "... Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică pentru că sunt gol... " (Gen. 3/10). Dar cu ce era plin? Cu siguranță că era plin cu Duhul lui Dumnezeu. Plin de toată plinătatea lui Dumnezeu. (Efes. 3/19) Așadar, în urma căderii în păcat omul nu a rămas decât carne păcătoasă ( fire pământească)
Decăderea umană l-a bucurat pe Diavolul, dar l-a întristat pe Dumnezeu. Așa că în dragostea Sa față de om, El a dorit restabilirea relației cu omul prin intermediul Duhului Sfânt ca intermediar, dar aceasta i-a vizat pentru început doar pe poporul Său Israel. Însă cu 800 de ani înainte de venirea lui Mesia, Dumnezeu a făcut o promisiune prin prorocul Ioel ce nu a fost înțeleasă: " După aceea voi turna din Duhul Meu peste orice făptură... " (Ioel 2/28) Profeția nu avea în vedere turnarea unei cantități mai mari, ci făcea referire la faptul că Duhul Sfânt va depăși granițele Israelului, ajungând la neamuri (orice făptură)
Dumnezeu și-a făcut partea Sa împlinindu-și făgăduința făcută prin prorocul Ioel: a turnat Duhul Sfânt din belșug aidoma unei ploi torențiale o dată pentru totdeauna. De atunci și până se va încheia procesul mântuirii, vasele deschise se umplu, cele închise rămân uscate. Ba încă ni se spune că El este preocupat și de inimile închise: "Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine." - este declarația de dragoste a Duhului Sfânt. ( Apoc. 3/20) Pentru că omul este creat cu voință proprie, rămâne la hotărârea fiecăruia ce poziție adoptă: una de acceptare sau una de respingere. Încă de la început Ștefan constată și reproșează evreilor: "Voi totdeauna vă împotriviți Duhului sfânt." Chiar dacă omul ezită, El folosește Cuvântul și bate mereu la ușile încuiate (Apoc. 3/20)
Foarte important:
Dumnezeu NU UMPLE CU DUH SFÂNT PE NIMENI. Este cea mai cumplită aberație să spui, iar naivii să creadă că în momentul în care cineva împins din spate de alții repetă câteva cuvinte: "iartă și botează și iar iartă și botează" - aceste formule tipice ar determina umplerea cuiva cu Duh Sfânt. Umplerea este o acțiune voluntară ce implică voința omului. În acest sens citim: "Dacă însetează cineva să vină la Mine și să bea. Vorbea despre Duhul Sfânt ce aveau să-L primească cei ce vor crede... " (Ioan 7/37-39) Sunt chemați la izvor doar cei însetați. Poți veni, sau poți refuza. Dacă accepți, tu trebuie să bei. Și cât bei? cât vrei tu. Mai mult sau mai puțin... Dumnezeu a lăsat aerul. Tu îl folosești. El a lăsat hrana. Dacă vrei te folosești de ea, sau nu te folosești. Nimeni nu te adapă sau te hrănește cu sila. Tot astfel este relația omului cu Duhul Sfânt. În Evanghelia scrisă de Ioan citim: " Isus le-a zis din nou: Pace vouă. După aceste vorbe a suflat peste ei și le-a zis: Luați Duh Sfânt"! (Ioan 20/22) Isus doar a suflat. Aveau dreptul să refuze sau să și-L însușească. Aveau de asemenea posibilitatea să-și ia cât doreau ei. Puteau să-și umple inima sau parțial. Când spunem aceste lucruri nu trebui să cădem în altă extremă șj să considerăm că Duhul Sfânt este un lichid sau o energie. Duhul Sfânt este Persoană dumnezeiască.
Umplerea se realizează atunci când omul renunță cu desăvârșire la eul său ( lepădare de sine) renunță la firea pământească ca formă de control și dăm posibilitatea Duhului să "invadeze" și cârmuiască TOATE compartimentele vieții. Aceasta se numește umplere. Se poate spune dacă ai ajuns aici că ești plin de toată plinătatea lui Dumnezeu. (conf. Efes. 3/19) Însă este foarte dificil, dacă nu cumva imposibil de atins această performanță, atât timp cât trăim in trupul acesta pământesc. Puțini sunt pe paginile Bibliei în care s-a scris în dreptul lor: "Plin de Duh Sfânt". E posibil ca pentru câteva momente să fi fost mai mulți, dar din cei ce au trăit zi de zi în plinătatea Duhului - puțini. Nici chiar apostolii n-au avut o constantă. ( a se compara Fapte 2/4 cu Fapte 4/31) Dar ce efect are plinătatea în viața omului. Apostolii au fost plini de Duh Sfânt înainte de cincizecimi. Cu această umplere divină ei au fost trimiși: "... să scoată afară duhurile necurate, să tămăduiască orice boală și orice neputință." Li s-a cerut: " vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățați pe leproși, scoateți afară dracii." (Matei 10/ 1,8) Ar fi putut ei face minunile acestea fără plinătatea Duhului? Nu. Însuși Isus a confirmat: "... Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu." (Matei 12/28) Noi de ce nu facem minuni? - (deși încercăm să imităm) Pentru că nu suntem apostoli."Oare toți sunt apostoli? Toți sunt făcători de minuni?" 1Cor. 12/29.
În concluzie:
Regula este de aur. La convertire - după exemplul apostolului Pavel - omul trebuie să se umple de Duh Sfânt. Ca rezultat a acestei umpleri în mod vizibil devine: "plin de roada neprihănirii" (Fil. 1/11) Nu prin forțe proprii, ci prin Isus Hristos.
Dar ce înseamnă plin de roada neprihănirii?
plin de râvnă (Matei 26/4; plin de cunoștință (Rom. 5/12); plin de încredere (2Cor. 5/68); plin de bucurie (Luca 10/17) plin de îndrăzneală (2Cor. 2/10); plin de lumină ( Luca 11/36); plin de credință (Fapte 6/3); plin de frică sfântă (Fapte 2/43)
Dragul meu: Nu te lăsa înșelat de învățături străine de spiritul Bibliei. Plinătatea Duhului NU ÎNSEAMNĂ CÂTEVA VORBE spuse când treci printr-o stare de extaz. Plinătatea Duhului e determinată de virtuții dumnezeiești. E un "bagaj" pe care Duhul Sfânt îl aduce cu El în inima ta. Lasă-L să-ți umple inima cu el! În caz contrar Satana își va aduce el propriile bagaje. Să nu fii întrebat ca Anania: "... pentru ce ți-a umplut Satana inima... ? (Fapte 5/3)
Fii preventiv: Să nu rămână nici cel mai mic loc pentru lucrurile lui...
Fiți binecuvântați!