Răni ascunse
Autor: Valentin Popovici
Album: Pietricele (dintr-un ocol de nestemate)
Categorie: Cină
Care rană sângerândă
A rupt inima plăpândă,
A stors sângele iubirii,
Pentru preţul ispăşirii?
Care rană de suspine
A stors sânge pentru mine:
Rană de amărăciune,
Sângele de iertăciune?

... A fost rana de la coastă,
Pentru viaţa mea nefastă?
Sau a fost rana din palme
Când eu Îi strigam sudalme?
A fost rana din picioare
Cu dureri sfâşietoare?
Sau a fost rana cumplită
De pe fruntea Lui slăvită?

— Toate... Şi-a mai fost o rană:
Mai ascunsă, mai duşmană:
Rana făcută de mine,
De păcatele-mi meschine;
Rană — nu atunci, odată,
Ci adâncă, repetată,
Când mereu cu firea-mi iute,
Şi păcate nevăzute,
Am înfipt piroane grele
Şi-am bătut ciocanu-n ele.
Nu Caiafa, nici poporul,
Eu am fost ucigătorul!

— Iartă-mă, Te rog, Isuse!
Şi din rănile-Ți ascunse,
Mai adună stropi de sânge
Pentru un tâlhar ce plânge...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/311332/rani-ascunse