Isus Hristos Domnul nostru
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Rodirea 1
Categorie: Slujire
Isus Hristos este Domnul nostru, care mereu ne iubește
Și lucrând așa cu El, ne bucurăm ades, când ne vorbește
Prin D-nul Isus, te cunoaștem Tată din ceruri, mai bine
În lumină ne descoperi pe Fiul Tău, ce prin har ne susține.

Știm că legea a fost dată atunci prin Moise, și s-a impus
Dar harul și adevărul au venit prin Domnul Hristos Isus
Citind în Scripturi noi credem bine în adevărul revelat
Că Domnul Isus Hristos este Fiul Tău Cel binecuvântat.

Crezând în Cuvântul Său, în Numele Lui, avem viață
Ne-am pocăit, și ne-am botezat și acum D-nul ne învață
Căci în Isus Hristos sunt ascunse toate comorile culturii
Și comorile înțelepciunii, și ale științei și a literaturii.

Domnul Isus Hristos își trimite Cuvântul Său roditor
Prin Evanghelia păcii, căci El este Domnul tuturor,
Acest cuvânt este menit să ajungă la urechile oricui,
Și la cei săraci și flămânzi, și la cei bogați și sătui.

Domnul Isus este Mântuitorul, care a suferit tortura
Și durerile iadului, pentru noi, El a astupat spărtura,
Salvându-ne din moarte și nevoi, a fost bătut și rănit
L-au chinuit și apoi dus să moară pe o cruce răstignit.

Dar nu a rămas în mormântul rece, unde ei l-au pus,
Căci a treia zi după Scripturi, a înviat, Domnul Isus
S-a arătat Mariei și celor doi pe drumul spre Emaus
Seara s-a arătat la ucenicii ce erau în casă și le-a spus.

Că toată puterea, Domnul o are în cer și pe pământ,
Și a suflat spre ucenici Săi, și a zis, , Luați Duh Sfânt!
Mulțumim Tată, că ne-ai dat un așa Măreț, Mântuitor,
Să fim până la capăt conduși de Isus Marele Păstor.
01.11. 2025



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/311323/isus-hristos-domnul-nostru