Mântuiți, plini de credință        
        
            Autor: Florența Sărmășan
            Album: Eu cred în tot, ce mi-ai promis!
            Categorie: Laudă și închinare
        
        Mântuiți, plini de credință
Îmi doresc, să ajung în cer,
Să văd, cât e de frumos,
Unde cei ce-s duși, nu pier,
Căci cu ei, este Hristos!
Du-mă Doamne, sus, departe,
În Împărăția Ta,
Unde-i pace și dreptate
Și nimeni rău, nu îmi vrea.
Căci acolo, e iubire
Pace sfântă și viață,
Peste tot, e fericire
Căci Tu Doamne, ești în față
Nu se aud glasuri viclene
Prefăcătorii, nu sunt,
Nu avem de ce ne teme
Cu noi, ești, Fiule sfânt.
Peste tot este lumină
Dragoste, frățietate
Iar făptura Ta divină
Prezentă, este în toate.
Viața mea, a fost săracă
Până Tu nu ai venit
Și nu am crezut, vreodată,
Că voi fi și eu iubit,
Dar, iertare am căpătat
Fiindcă am plâns și m-am smerit
Doamne, totul ai uitat
De păcat, m-ai izbăvit.
Cum să fac de acum înainte
Știu, totul mi-e cunoscut
Mă îndrept spre cele sfinte
Fac, ce nu am mai făcut
Căci pios, plin de iubire,
Mă închin în fața Ta,
Pace sfântă, fericire,
Doamne știu, Tu îmi poți da
Sus la cer, e bucurie
Pace, liniște, iubire,
Mândra Ta Împărăție
Împăcare, fericire.
Amin
Câmpia Turzii, 31 octombrie 2025        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/311279/mantuiti-plini-de-credinta