Roagă-te încredințat
Autor: Augustin Tecar
Album: De la suferință la răsplată
Categorie: Incurajare
Când nu știi ce să faci, așteaptă
Și roagă-te încredințat,
Că pe-a cerului sfinte unde,
Dumnezeu tot va răspunde,
Și nu regreți c-ai așteptat
Când vezi că ai fost ascultat.
Cât de lungă ar fi vremea
Așteptării, nu uita
Că, acelui ce se roagă
Pentru veșnicia-ntreagă,
Pururea-i va ajuta,
Dumnezeu îl va ierta.
Cine-așteaptă, dar nu lucră
Și nici nu se roagă stând,
Va muri ori de rugină,
Ori de prea mult-a lui vină,
Ori de foamete-n curând,
Cuvântul neascultând.
Pentru a-nvăța temeinic,
Nu-ți ajunge viața toată.
Cât să-nvețe-n viață omul,
Cât s-ar strădui sărmanul
Toate nu le știe niciodată.
Nimeni n-are cum să poată.
Numai când înveți iubirea
Și-afli taina rugăciunii,
Te înalți mai sus de stele,
Poți fi liniștit că-n ele
Este miezu-nțelepciunii:
Ai găsit Lumina lumii.
Amin. (Luni, 19 aprilie 2021)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/310870/roaga-te-incredintat