E destul

Trăim o vreme zbuciumată
Așa cum nu am mai trăit
Când dragostea adevărată
S-a dus și nu se mai arată
Căci prea devreme a pierit.
În locul ei e nepăsare
Pentru tot ce e de folos
Și-n suflete înstrăinare
De Domnul și de-a Lui lucrare
Căci omul e necredincios.
Pierită-i de la mulți dorința
De a trăi după Cuvânt
Așa de slabă e credința
Și nu se vede pocăința
În fapte, gânduri sau cuvânt.
Nevoie este de-o schimbare
A inimii ce azi nu vrea
Ca să primească liberare
De pofte și plăceri murdare
Ca în păcat să nu mai stea,
Căci e destul cât în pierzare
A stat departe de Isus
Măcar acum să dea crezare
Cuvintelor mântuitoare
Trimise din ceruri de sus.
Astfel de inimă de-o are
Oricare om ce-i păcătos
S-alerge spre-a primi iertare
Și de păcat eliberare
Din mâna lui Isus Hristos,
Căci timpul trece cu grăbire
Și în curând va regreta
Că n-a fugit spre mântuire
Ci a rămas în amăgire
Departe de salvarea sa.
Să vină cât mai este vreme
Cât harul mai e revărsat
La Domnul care vrea să-L cheme
Spunându-i cu drag: , , Nu te teme
Urmează-mă să fii salvat! ''
* * *
Tu omule ce-auzi chemarea
Care Ți-o face Dumnezeu
De vrei ca să primești iertarea
Din partea Lui și liberarea
De rău pentru sufletul tău,
Nu amâna, ci cu grăbire
'Naintea Lui să te smerești
Ca să primești neprihănire
Și pentru suflet mântuire
Cât pe aici mai pribegești.
Vino la El cu pocăință
Căci El îți știe starea ta,
Destul cât n-ai avut credință
Și pe-a ta cale umilință
Vino degrab', nu amâna,
Căci te vei bucura odată
De toată ascultarea ta
În clipa cea de judecată
Când pentru veci Slăvitul Tată
Te va primi în slava Sa.