În momentele mai grele
Autor: Augustin Tecar
Album: De la iubire la iertare
Categorie: Trezire si veghere
În momentele mai grele,
Amintește-ți totdeauna
Când te va lovi vrăjmașul
De Hristosul tău cel Unul
Și iubirea ta cea una
Și nu îți vei pierde cununa.

Apa care-ai aruncat-o
N-o poți niciodată strânge.
Dragostea, când ai trădat-o,
Să știi bine c-ai pierdut-o,
N-o mai ai, o poți tot plânge.
Ce-ai pierdut nu poți atinge.

Ai grijă de apa ta cea bună
Pân-o ai în vas la tine.
O păstrează ca arvună
Cu iubirea ta-mpreună,
Dulce și fierbinte-o ține,
Sufletul să ți-l aline.

Din fântâna prea departe
Nu-ți stingi focul niciodată.
Și nu poți dragoste să cumperi,
Focul inimii nu-ți stâmperi
Cu iubirea-ndepărtată.
Ea trebuie câștigată.

Când Hristos ți-e prea departe
Și-a Lui viață, prea străină,
Tu te tăvălești în tină.
În zadar, aștepți lumina
Și-ajutorul sfânt să vină
Când firea veche te domină.

Dacă vrei să afli pacea
Și lumina mântuirii,
Adu-ți focul la fântână,
Dragostea la îndemână.
Adu-ți inima iubirii,
Să ai harul fericirii.

Dragostea adevărată
Nu e fără gelozie.
Unde cea dintâi se-așază
Inima mai mult vibrează,
Iar a doua o să vie
Pe deasupra să adie.

Pe omul cel cuviincios
Îl recunoști după privire,
Că nu-i la fire curios.
Pe sufletul cel credincios
Îl recunoști după iubire,
După sfințire și rodire.

Când în tine e mai mare
Dragostea ca-n orișicine,
Și ai fapte s-o asume
Nici nu va mai fi pe lume
Alt om mai iubit ca tine
Și vorbit în jur de bine.

Nimic nu îmbărbătează
Așa pe cel ce te iubește
Ca pacea și răbdarea ta
Și râvna pentru-a ajuta
Când greul dur lovește.
Atunci, Isus se proslăvește.
Amin. (Vineri, 26 martie 2021)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/310843/in-momentele-mai-grele