Cu-atâta, știi mai multe,
Cu cât mai multe-asculți.
Dar buna-nvățătură
În tot după Scriptură
S-o spună nu sunt mulți.
Tu să-i cauți printre frați.

Timpul și nevoia, astăzi,
Sunt doi buni învățători.
Cine-i înțelege-n viață
Are-a cerului povață,
Se căiește rareori
Și-adună veșnice comori.

Iară cine nu-nțelege,
Greu plătește, pătimind.
Și sfârșește-n nebunie,
Cea mai groaznică urgie,
Plagă tuturor fiind
Celor ce cârtesc, neascultând.

Nevoia-nvață pe acela
Ce n-are-nvățător în viață
Și n-are cine-l îndruma.
Nenorocit pe veci e-acela
Ce nici nevoia nu-l învață.
La toate-i rece ca de gheață.

Din a altora pățanii,
Tu să-nveți, mergând pe cale,
Ca să n-ajungi tu ca alții
Ce-s în jurul tău; și frații
Să învețe din ale tale
Necazuri ce ți-au adus jale.

Omul înțelept învață
Din pățania oricui,
Dar cel prost nu ia aminte
Nici când cade înainte,
Nici din nenorocul lui
Cu gustul cel mai amărui.

Cei cu bună-nvățătură
Au înțelepciune-aparte,
Miere scumpă scot din gură,
Inspirată din Scriptură.
Cei cu-nvățături stricate
Scot otravă și păcate.

Cine are-o carte-n mână
Trebuie să umble drept.
Și să fie bun cu alții,
Să își mângâie toți frații.
Doar atunci e înțelept
Și-are un dor sfânt în piept.
Amin.
(Joi, 5 noiembrie 2020)