Îmi cad frunzele sperantei pe cărări, una câte una. .
Sub tălpile pașilor grei și apăsați a lumii ce trece…
Mă acoperă disperăriile cum norii pregătește furtuna. .
Ganduri inca verzi se conserva sihastre in minte la rece….

Pădurile îmi cresc pe fruntea fără de lumina pe nimb. .
Si lupii umbla perfizi, dând târcoale inociențelor mele. .
Voi da parte de viață pentru o rază duioasa la schimb. .
Din ochii plânși voi da o lacrima scursă pe drumul de stele …

Penelul ceresc va reseta culorile din buzele verii. .
Agățând tablouri cu naturi moarte pe cupola de cer…
De mâine, pe azi nu poți nicidecum ca să-l feri. .
Când clipa este amalgam de realitați și mister

Zăpezile adormiri îmi râcăie cu deget de ger in umăr de palmă
Și crivățul își ascute cuțitul pe tocila răbdarii incercată de nervi. .
Sufletul pricăjit își înghite saliva scăldată in căuș de sudalmă. .
Împiedicat prin grădini de bostani, ce nu-i mai conservi. .

Dumnezeu atent va mai învârti iar fusul timpului in degete moi…
Din furca timpului va mai depăna cărămiziu încă puțin …
Și vom ieși îmbrăcați in straie domnești făcute din flori de trifoi. .
Ce numai in toamnele lungi, rodnicii se obțin …

Pe stălajele amintirilor vom pune mirosul de mere rascoapte. .
Culese de pe margini de geam din cerescul locaș. .
Printre crengile golașe vârtejuri îngâna mulțumire in șoapte. .
Pe când odihnim in evlavii divine, biet trup de clacaș. .

Desfundate drumurile se vor opri sa mai care pribegi in spate…
Și cețurile sa ascundă căpriori in margini de porumbiste culeasă …
In dimineți îngeri vor insoți ultimile cârduri spre vesnicie plecate …
A toamnelor ce fug cu sufietul meu departe de acasă!