Astăzi, Domnul mi-a vorbit
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Mărire Ție Doamne
Categorie: Zidire spirituala
Astăzi, Domnul mi-a vorbit printr-un susur de izvor
Și mi-a dat de înțeles că în viață-s trecător,
Căci așa cum trece apa, iute prin al său făgaș,
Tot așa și viața mea îmi va trece mintenaș.
Astăzi, Domnul mi-a vorbit printr-un tril de ciocârlie,
De la ea am învățat ce înseamnă bucurie,
Bucuria de-a cânta și a lăuda pe Domnul,
De a spune tuturor ce frumos este Cuvântul.
Astăzi, Domnul mi-a vorbit printr-o frunză căzătoare
Ca și frunza pomului, omul naște și-apoi moare.
Frunza cade din copac purtată încet de vânt,
Iară omu’ atunci când moare se întoarce în pământ.
Astăzi, Domnul mi-a vorbit printr-o rază de lumină
Ce mi-a încălzit obrazul, dimineață în grădină,
Așa cum soarele verii încălzește tot pământul
Și Cuvântul Domnului încălzește sufletul.
Domnul iarăși mi-a vorbit printr-un licurici micuț
Arunca sclipiri de aur și era așa drăguț,
Așa cum sclipește el într-o noapte minunată,
Vreau să luminez și eu în lumea întunecată.
Domnul zilnic ne vorbește, prin natură, prin Cuvânt
Ne arată, ne învață, să trăim pe-acest pământ
Trebuie doar s-ascultăm, să vedem și să citim
Ca în lumea ce-o trăim, tot mai buni, mai buni să fim.
Căci prin dragoste și pace împlinim Cuvântul Sfânt,
Dragostea și bunătatea să-nflorească pe pământ.
Să se vadă-n noi Lumina, cum lucește radios,
Astfel împlinim porunca Domnului Isus Hristos.
Amin!
20.10. 2025
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/310676/astazi-domnul-mi-a-vorbit