În cesul încercarii cand vântul bate tare,
Urcusul sus pe munte neputincios îmi pare,
Eu îmi întorc privirea spre-Acel cei Cel mai tare,
În carul biruintei eu urc spre culmi din vale.

În clipa neputinței furtuna când răcnește,
Când parcă dintr-o dată, în jur se prăbușește,
A inimii privire, o-nalț spre Dumnezeu,
Furtuna potolește, ce mare-i harul Său.

Când valea-i mult prea lungă și noaptea-n ea pustie,
Popas fac la izvorul, ce are apa vie,
El îmi va da putere, lumină îmi va da,
Să urc spre biruință, pe dealul Golgota.

Atunci când neputința, se-arată-n ochii mei,
Ca să aducă-un zâmbet, pe față celor răi,
Fiorul fericirii, cuprinde al meu glas,
Să cânt iubirea vie, la fiecare pas.

Cu mine este cerul, cu mine-i Dumnezeu,
Doar El îmi netezește, cărarea când mi-e greu,
Cu mine este luna, și soarele e viu,
Nu mă usuc ca trunchiul, uitat într-un pustiu.

Mă înverzește roua, cu har mă îndulcesc,
Ca să nu cad în vale, si-n ea ca să rodesc,
Și greul ce apasă, ma face glorios,
Căci am toată nădejdea, în Regele Hristos.
Amin