Suntem un pumn doar de țărână
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Suntem un pumn doar de țărână,
Spălat de sângele ce-a curs,
Pe crucea plină de suspine,
Când Duhul își dădea Isus.

Suntem un praf purtat de vremuri,
Trecut prin sit-adeseori,
Udat cu stropi de har ce-și are,
Izvorul dincolo de nori.

Suntem un lut zdrobit pe roată,
Olarul este Dumnezeu,
Ne modelează cu iubire,
Ca să ne dea vrea chipul Său.

Furtuna scutură de starea,
În care singuri ne-mbrăcăm,
Din ape valuri se ridică,
Ce-i aplecarea să-nvățăm.

Suntem nimic și pân-la capăt,
Doar robi aici vom rămânea,
Stăpânul nostru este Domnul,
Și slava toată-i doar a Sa,

Ne poartă dragostea pe aripi,
Nemeritat în harul Său,
Căci mila toată și-ndurarea,
O are numai Dumnezeu.

Suntem ca frunzele uscate,
Purtate între vremi de vânt,
Sub bolta plină de lumină,
Și sub privirea Celui sfânt.

Iubirea Lui întinde aripi,
Oricine-am fi... noi să urcăm,
Spre cele ce sunt fără margini,
Pe aripi sfinte să zburăm
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/310437/suntem-un-pumn-doar-de-tarana