„... Și iată că nu mi s-a istorisit nici jumătate din mărirea și înțelepciunea ta... ” (2Cronici 9:1-12)

     Domnul Dumnezeu a binecuvântat pe regele evreu Solomon așa încânt faima lui și a Ierusalimului a ajuns până departe. Vechiul Testament în istoria regilor lui Israel scrie că, Împărăteasa din Etiopia auzind despre faima lui Solomon a venit din Seba să se convingă personal. Ajunsă la Ierusalim cu o mare suită și cu daruri deosebite a fost impresionată de priceperea lui Solomon și tot ce a putut vedea în jurul lui. Istoria spune: „Împărăteasa din Seba a văzut înțelepciunea lui Solomon, și casa pe care o zidise, și bucatele de la masa lui, și locuința slujitorilor lui, și slujbele și hainele celor ce-i slujeau, și paharnicii lui și hainele lor, și treptele pe care se suiau la Casa Domnului. Uimită, ea a zis împăratului: „Este adevărat deci ce am auzit eu în țara mea despre faptele și înțelepciunea ta! Nu credeam tot ce se zicea, până n-am venit și am văzut cu ochii mei. Și iată că nu mi s-a istorisit nici jumătate din mărirea și înțelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine.”

     Mă opresc aici și doresc prin intermediul aceste istorii fericite, petrecute în secolul al X-lea î. Hr. , să privim înainte la marea nădejde a celui credincios. Ierusalimul în general este o imagine a Ierusalimului de sus, iar prosperitatea de pe vremea lui Solomon este o imagine a abundenței cerești. Împăratul Solomon, înțelepciunea și faima lui, sunt deasemeni o imagine simbolică a măriri lui Hristos proslăvit. Împărăteasa din Seba și alaiul său impresionant urcând la Ierusalim, amintesc de Biserica lui Hristos care la Răpire va fi urcată în Ierusalimul ceresc. Este scris: „Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, se va pogorâ din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4:16-17) În Ziua aceea se va împlini așteptarea de milenii a celor credincioși. Din ziua aceea vom putea sta față în față cu Împăratul împăraților, îi vom putea spune tot ce avem pe inimă, iar El ne va răspunde satisfăcător la toate întrebările grele. Atunci, la vederea splendorilor Raiului, la vederea slavei lui Hristos, vom exclama de uimire: „Doamne Isuse, este adevărat tot ce am auzit jos despre faptele și înțelepciunea ta. Nu credeam până n-am venit și am văzut cu ochii noștri. Și iată că nu mi s-a istorisit nici jumătate din mărirea și înțelepciunea Ta. Tu întreci în faimă tot ce am auzit despte Tine”.

    Atunci, pentru cei fideli, moartea va fi înghițită de viață; durerea, tânguirea și lacrimile vor dispărea pe vecie. În Ziua aceea credincioșii, asemeni oaspeților din Seba, îi vor pune înaintea Împăratului darurile lor, faptele neprihănite ale sfinților. Iar Împăratul împăraților le va dărui în schimb tot ce doresc noii locatari ai cerului, mai mult decât și-ar fi închipuit. Acolo și de atunci, oamenii vor locui cu Dumnezeu și Dumnezeu cu oamenii. (Apoc. 21:1-4) Apostolul Pavel a avut privilegiul de a vedea încă de pe pământ ceva din gloria Ierusalimului ceresc, după care a exclamat: „Cunosc un om în Hristos, care, ... a fost răpit în rai, și a auzit cuvinte, care nu se pot spune, și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească”. (2Cor. 12:1-4) Mai apoi, probabil și sub influența acestei viziuni, el spune: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi”. (Rom. 8:18) Isus Hristos și Ierusalimul ceresc, iată marea și ultima speranță a creștinilor credincioși. Cu gândul la cer creștinul cântă: „Inima-mi mereu suspină / După țara cea de sus / După țara de lumină, / Unde Mirele-i Isus. // Ah, mi-e dor, mi-e dor de-acasă / De căminul minunat; / Unde sfinții stau la masă. / Și-al meu Mire-I împărat”.

    Scriptura vorbește despre uimirea împărătesei din Seba la vederea Ierusalimului și la întâlnirea cu împăratul Solomon. Scriptura vorbește de asemeni și despre faptul că în Ziua Domnului, Isus va fi privit cu uimire de toți cei care au crezut. (2Tes. 1:10)  Timotei Pop în cartea „Calea spre cer”, povestește: „Într-o familie s-a născut un copil orb, cu pleoapele lipite. Așa a crescut copilul până la 7 ani. Adesea, părinții îi vorbeau și-i descriau figura lor, iar copilul o pipăia pe mamă pe față, pe frunte, dar n-o putea vedea. La 7 ani, părinții l-au dus la un medic specialist. Acesta a internat copilul în spital, și i-a făcut o operație foarte delicată. A venit și ziua când i s-a luat bandajul de pe ochi, și copilul a văzut. Când a văzut-o pe mama lui, primele vorbe au fost: „Mamă, ce minunată ești!” Într-o zi și noi, cei credincioși, când îl vom vedea pe El așa cum este, când bandajul va fi luat de pe ochi, și noi vom spune la fel: „O, Doamne Isuse, ce minunat ești!” Aceasta este suflete și așteptarea ta?