Adevărul să rămână
Autor: Augustin Tecar
Album: Epistole în versuri volumul 1
Categorie: Zidire spirituala
Galateni 2:5
Adevărul să rămână
Neștirbit în noi oricând.
Apă să bem din fântână,
Nu din marea cea păgână,
Chiar dac-am răbda plângând.
Adevărul să ne fie
Perna cea de căpătâi,
Elixirul ce ne-nvie.
Să trăim în veșnicie
Cu cei ce învie-ntâi!
Adevăru-i apa vie
Limpede și cristalină
Cu care Isus ne-mbie,
Sete să nu ne mai fie
Și să-L așteptăm să vină.
Adevăru-i bogăția
Cea nemăsurată
Ce-ți aduce bucuria
Și îți dă-n suflet tăria
Ce nu-i nimeni s-o combată.
Adevărul ne ridică
Sus pe treptele de har
Să nu ne mai fie frică
De cei ce-mprăștie și strică
Grâul din hambar.
Adevărul te susține
Înaintea Celui Sfânt.
Răul îl transformă-n bine
Când vei fi lovit creștine
Aici pe pământ.
Adevărul dă viață
Celui ce-l iubește.
El va gusta a lui dulceață
În glorioasa dimineață
Când Isus pe nori sosește.
Adevărul ne unește
Pururi cu cei sfinți
Și credința-n noi o crește.
Domnul care ne iubește
Nu ne lasă să fim frânți.
Adevărul ne înalță
Mai presus de tot ce-i jos
Să privim senini în față
Fără să avem roșeață
Înaintea unui mincinos.
Domnul apără adevărul.
Noi să rămânem în el.
Și dacă zidim altarul,
Vom fi ocrotiți de harul
Revărsat prin Sfântul Miel.
Adevărul ne-ntărește
S-ajungem la biruință.
El puterea ne-o mărește
Și gândind duhovnicește
Înaintarea-i cu putință.
Isus e adevăr deplin,
Cuvântul Lui e neclintit.
Toți cei care la El vin
Găsesc viață și alin
Și pace însutit.
Amin.
(Miercuri, 29 noiembrie 2023)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/310271/adevarul-sa-ramana