Doamne, vin cu mulțumire
Și cu inima voioasă
Să-Ți mărturisesc surpriza
Dintr-o noapte-ntunecoasă.

Eram apăsat de grijuri,
Rănile zvâcneau aprinse,
Nu vedeam decât cenușă,
Visurile mele stinse.

Ca la râşniță, calvarul;
Inima, zdrobită toată...
O epavă fără cârmă;
Pânza ruptă, sfârtecată.

Am ieşit mâhnit afară
După aer şi răcoare,
Şi-am zărit atunci pe boltă
Stelele strălucitoare.

Erau mii şi mii de stele,
Toate se uitau la mine;
Îmi zâmbeau tremurătoare,
Luminiţe cristaline.

„Să vă spun a mea durere,
Stelelor fermecătoare?”
Dar am auzit o şoaptă:
„Harul este mult mai mare... ”

Ce vor stelele să-mi spună
Din cărarea lor cerească?
Sau chiar Dumnezeu Preasfântul
Vrea prin ele să-mi vorbească...

Şi sclipea scânteietoare
Toată bolta înstelată,
Parcă vrând să-mi spună: „Iată,
Câtă slavă te așteaptă!”

... Mulţumesc, Isuse Doamne,
Pentru că, în ceasuri grele,
Chiar în nopţile cu beznă,
Mi-ai aprins pe boltă stele.