Cel ce pătrunde gândul și privirea,
Cu ochii vii, ca para de văpăi,
Îți știe truda, dragostea, slujirea,
Și pasul tău pe munte și prin văi.

Dar între sfinți s-a strecurat trufia,
Un glas viclean, cu farmec de păcat;
Ea poartă chipul sfânt, dar viclenia
Așază-altarul lumii în palat.

I-am dat răgaz să-și plângă rătăcirea,
Dar n-a lăsat plăcerea de păcat;
De-aceea vin — și focul, încercarea,
Va despărți ce-i sfânt de ce-i pătat.

Vouă, ce n-ați gustat din amăgire,
Vă spun: păstrați comoara ce v-am dat;
Cuvântul Meu e viață și zidire,
Și în răbdare veți fi-ncununați.

Iar cel ce biruie va stăpâni cu Mine
Cu un toiag de fier pe orice neam;
Și va primi în dimineți divine
Luceafăru-n tărâmuri de mărgean.

Dany Căpătan