Pe firul apei curgătoare,
În legănat de undă rece,
Îmi port esența pieritoare
Și simt cum viața iute trece.

În prospețimea din izvoare,
Văd începuturi fără vină,
Sub greutăți istovitoare,
Visez crâmpeie de lumină.

La umbra sălciilor bătrâne,
Privind spre zări îndepărtate,
Îmi amintesc Isus de Tine,
Cu dor arzând și scumpătate.

Îngenunchez și-mi plâng amarul,
Căci vina este doar la mine,
Am cunoscut târziu calvarul
Și ce-am trăit, îmi aparține.

Sunt consecințele trăirii
Fără Cristos, fără credință,
Dar azi, speranța nemuririi,
Îmi dă puteri și biruință.

Căci înnoirea minții-aduce,
Prin har, deplină transformare,
Prin pocăință, o răscruce,
O mare binecuvântare.

La umbra sălciilor bătrâne,
Îngenuncheat în lăcrimare,
Îmi umplu sufletul de Tine,
Căci ești Liman și ești Iertare.

Nu voi mai plânge efemerul,
Privind la unda-nvolburată,
La cruce-ai dezlegat misterul,
Ca Fiu, ca Duh și ca Sfânt Tată!

Acum Te am în al meu suflet
Și simt iubirea Ta deplină,
Îmi ești tăcere dar și cuget,
Ești și Cuvânt dar și Lumină!

Pe firul apei curgătoare,
Îmi văd trăirea înnoită,
Dorința de revigorare,
Prin Dumnezeu, e împlinită!

10/10/2025, Barcelona- Lucica Boltasu