Cel ce veghează sfeșnice aprinse
Îți știe truda, pasul pe pământ;
Ți-a numărat și lacrimi necuprinse,
Și ți-a păzit curatul legământ.

Dar văd că rugul dragostei se stinge,
Din cântul vechi răsună doar ecou;
Din focul tău o umbră mai atinge,
Și inima se-nclină înspre hău.

Unde-ai căzut, adu-ți acum aminte
Ridică fruntea, plângi smerit spre cer;
Întoarce-te la primele veșminte,
Aprinde jarul dragostei de ieri.

De nu revii, voi ridica lumina,
Și sfeșnicul se va muta din loc;
Va coborî peste-altar ruina,
Și glasul tău va rătăci în foc.

Dar cel ce biruie rămâne-n slavă,
Va mânca pomul vieții ne-ncetat;
În raiul Meu nu va fi nici o rană,
Ci doar Hristos și cerul Luminat.

Dany Căpătan