„Pe când vorbea Isus, un Fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat și a șezut la masă. Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu se spălase înainte de prânz. Dar Domnul i-a zis: „Voi, Fariseii, curățiți partea de afară a paharului și a blidului dar lăuntrul vostru este plin de jefuire și de răutate. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n-a făcut și partea dinlăuntru?” (Luca 11:37-40^a)

Domnul Isus spune, strigă: „NEBUNILOR”? Iată o vorbă pe care ai aștepta-o la un om, la un părinte, la un învățător, la un pastor care și-a pierdut răbdarea cu enoriașii săi, nu la Domnul. Și totuși, Fiul lui Dumnezeu care pe pământ s-a remarcat prin smerenie și compasiune, de data aceasta are un calificativ extrem de dur cu privire la preoții și învățătorii din acele vremuri: nebuni. Ce l-a porvocat, ce l-a determinat pe Domnul să aibă o așa atitudine?

Întristarea Domnului este neîndoielnic cauzată de atitudinea liderilor evrei din vremea aceea cu privite la viață, la priorități, la ce este mai important. Oamenii în general suferă de incapacitatea de a înțelege că au și suflet nu numai trup, că sufletul și deprinderile spirituale sunt infinit mai prețioase dacât trupul și obiceiurile exterioare. Când Dumnezeu în Eden a suflat în nări omului din Duhul Său acesta a primit eternitatea. Materia  trece, spiritul rămâne, fie bun, fie rău. Ce este mai mare? Ce este mai important? Uităm adesea că noi nu suntem numai trupuri ci și suflete. Ignorăm adesea, ca și bogatul căruia i-a rodit țarina, că există nu numai o lume materială ci și una spirituală. Când nu înțelegi asta nu meriți alt calificativ decât nebun. (Luca 12:13-21) Vai, uneori și noi creștinii trăim ca și când am avea doar trupuri uitând de suflet și de veșnicie, uitând că avem priorități spirituale și o chemare cerească.

Preocuparea excesivă pentru trup în dauna sufletului, formalismul prin care căutăm să impresionăm, să luăm ochii celor care ne privesc, să ne dăm drept cine nu suntem pentru a fi apreciați, sunt simptome comune. Pentru urechile unor astfel de oameni Domnul rostește o serie de VAI-uri. „Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi curățați partea de afară a paharului și a blidului, dar înlăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare. Fariseu orb! Curăță întâi partea dinlăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată. Vai de voi... Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție. Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinlăuntru sunteți plini de fățărnicie și fărădelege.” (Matei 23:25-28) Prin urmare, ai grijă de suflet, fă curat înlăuntru tău mai întâi, și apoi toate în viața ta vor fi curate.

Lărgind contextul la întreaga Scriptură vei fi surprins să descoperi desele referiri cu privire la nebunie, mai ales în Proverbele lui Solomon și în Eclesiastul. Poate cel mai dramatic diagnostic este rostit în Cartea Psalmilor unde se spune: „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” (Psalmul 14:1^a) În ciuda tuturor evidențelor sunt tot mai mulți aceea care neagă existența lui Dumnezeu. Oameni care și-au pierdut mintea, care vorbesc cu ușurință și trufie despre Creatorul, luând în deșert Numele Celui Prea Înalt. Scriind despre generația sa, Apostolul Pavel ne oferă o radiografie dramatică în Scrisoarea către Romani: „... măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulțumit; ci s-au dedat la gânduri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți, și au înebunit... ” (Romani 1:18-32) Cu adevărat, cea mai mare nebunie este să-L negi pe Creatorul tău, să-L disprețuiești pe Binefăcătorul tău de fiecare zi; și vai, câți sunt atinși astăzi de boala aceasta.

 Suflete, să căutăm împreună a îngriji cu prioritate de partea dinlăuntrul nostru! ... Omule, care negi existența lui Dumnezeu și a unui suflet care trăiește veșnic, gândește-te sobru, dacă totuși există Cel nevăzut, veșnicie, judecată, ce te vei face la urmă! ... Billy Graham spunea: „Acest secol poate fi caracterizat în istorie nu ca un secol al progresului, ci ca un secol al superficialității”. Dacă oamenii religioși au ceva de învățat de la Fiul lui Dumnezeu atunci această învățătură sună astfel: religia nu ține de lucruri exterioare, ci este o chestiune a inimii. Oamenii au o predispoziție pentru exterior, pentru ceea ce izbește ochiul, Domnul se uită în primul rând la inima omului. (1 Samuel 16:7) Deci; „Fariseu orb! Curăță întâi partea dinăuntru”. (Matei 23:26)