Suntem cu toți trecători
Autor: Florența Sărmășan
Album: Eu cred în tot, ce mi-ai promis!
Categorie: Trezire si veghere
Suntem cu toți trecători
Trecători prin astă lume
Suntem Doamne, pe pământ
Adunăm rele și bune
Dar la cer, e al nost gând
Cu putere ne luptăm
Cu tot felul de ispite,
Viața vrem, s-o câștigăm
Dar necazurile-s multe.
Dacă mila Ta n-ar fi
Oare, unde am ajunge?
Când ne auzi Doamne, să vii
Cel rău, să nu poată, învinge.
În al său laț să ne prindă,
Se luptă sârguincios,
Ochii lui sunt tot la pândă,
Căci vrea, să ne vadă, jos,
Prăbușiți, căzuți în toate,
Temători, fără speranță,
El ne vrea, că-i tare, poate
Și e plin de cutezanță.
Dar Isus nu va lăsa,
Ca să fim batjocoriți
Pe-al Său braț, ne va lua
De rău, vom fi ocrotiți
Rugăciune zi de zi
În casa noastră să fie
Cu Isus vom birui
Și vom bea din apa vie,
Care ne dă sănătate
Și puterea de a lupta
Din ceruri, le vede toate
Milos, ne va apăra
Lângă noi mereu va fi
Când vom fi greu încercați
Cu drag ne va sprijini
Ne vom simți mângâiați
Iar la El când vom ajunge
Fericiți cu toți vom fi
Ochi nu ne vor mai plânge
Vom trăi, în veșnicii!
Amin
Câmpia Turzii, 3 octombrie 2025
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/309934/suntem-cu-toti-trecatori