Ești stânca-n care mă ascund
Scutul și-ntăritura mea
Iar când în valuri mă scufund
Tu Doamne ești tăria mea

Când vântul rece s-a-ntețit
Și-n barca mea cumplit lovește
La-a Ta poruncă negreșit
Vuietul mării se oprește

Ești luntrea-n care mă arunc
Atunci când nu mai am scăpare
Când marea cu al ei adânc
Mă vrea pierdut și în uitare

Tu ești corăbierul drag
Ce răspândești oricând doar pace
Și duci spre țărm orice pribeag
Ce singur pe-o epavă zace

Sunt fericit azi că Te am
Păstor care pășeștii pe ape
Și cred și eu ca Avraam
C-ai fost, și că-mi rămâi aproape

Ești adăpostul meu ceresc
Și cetățuia de scăpare
Când fiare reci mă urmăresc
Și vor mereu să mă doboare

În Harul Tău vreau să rămân
Și-n dragostea Ta ancorat
Să-mi fi Tu frate și Stăpîân
Prieten bun și-adevărat