Viața-i ca un cântec de vioară
Autor: Puiu Chibici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Viața-i ca un cântec de vioară
Un scîâncet sub arcușul de artist
E ca o armonie-n fapt de seară
Ca melodia-n mâini de pianist
E ca o adiere-a dimineții
Ca foșnetul de frunze liniștit
Ca zumzetul cel magic al săgeții
Ca norii ce se-adună-n asfințit
Viața e ca vântul ce adie
Ca briza mării blânde-n zori de zi
Este ca și condeiul care scrie
Ce-a fost, ce este și ce va mai fi
Viața e un zbor de păsărele
Un murmur și un susur de izvor
E ca sclipitul trecător de stele
Ca râul liniștit și curgător
Viața mea și-a ta este o carte
Citită de la început pân' la sfârșit
De când ne naștem și până la moarte
De cei cu care-aicea am trăit
Cât încă mai avem aici suflare
E bine să privim puțin 'napoi
La existența noastră trecatoare
Căci toți plecăm de-aici cu pumnii goi
În fața Creiatorului ajungem
Și cei săraci, dar și acei bogați
Și bine-ar fi la urmă să culegem
Răsplata celor binecuvântați
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/309813/viata-i-ca-un-cantec-de-vioara