Când strigă un nenorocit
Autor: Puiu Chibici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Când strigă un nenorocit
Domnul din cer aude
Și-l izbăvește negreșit
Și la chemarea lui răspunde

Cînd strigă cel înfometat
El îi trimite pîine
Iar celui ce e însetat
I-aduce ape cristaline

Și-atunci cînd strigă un sărac
El își deschide mîna
Și largi hambare se desfac
Și curg uleiul și făina

Iar cînd Îl cheamă un bolnav
Plîngîndu-și neputința
El vine la-al său trup firav
Și-i curmă suferința

Și cînd din valuri e chemat
Din marea-nvolburată
El mustră valul c-altădat
Și-l linișteste-ndată

Ce bine este-aici să fii
De Dumnezeu aproape
Să-L ai alături zi de zi
Și pe uscat dar și pe ape

Să-L ai prieten în nevoi
Să-ți dea apă si pîine
Să fii ferit de vînt și ploi
Să n-ai grija zilei de mîine
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/309797/cand-striga-un-nenorocit