Mai lasă, Doamne, harul în vremile de-apoi,
Cu duh de pocăință să vină peste noi,
Să umple tot pământul cu îndurarea-Ţi mare,
Ca să răsară zorii de vis şi sărbătoare,
Ai secolilor noi!

Mai lasă, Doamne, harul de glas dumnezeiesc,
Puternic să răsune prin cei ce Te vestesc!
Iubirea Ta, Isuse, ca roua pe câmpie
Să-aducă iar frăție, cântări şi bucurie,
Pe plaiul strămoșesc!

Mai lasă, Doamne, harul din ploile târzii,
Ca proaspete Rusalii peste-adunări pustii!
Să înflorească iarăşi ogoarele-nsetate,
Să curgă de la Tine în brazdele uscate,
Şuvoi de ape vii!

Mai lasă, Doamne, harul de flacără şi vânt,
Să vină să cuprindă Biserica-n avânt,
Să fim pe totdeauna uniţi într-o credinţă,
Un singur Trup în Tine, o singură fiinţă,
Prin Duhul Tău cel Sfânt!